Gustul ceaiului din copilărie

16 November 2023
Gustul ceaiului din copilărie

Sunt clipe de poveste din galeria vieții, amintiri ce se reîntorc pe același tărâm, sunt gusturi și arome care, cu greu pot fi lăsate să prindă praf. Felia de pâine cu unt și cu gem alături de ceașca de ceai proaspăt pregătită, îți spune ceva? E amintirea copilăriei de altădată, care iată ne aduce ceaiul pe un piedestal. Valoarea acelei clipe rămâne de necontestat, aroma și gustul însă, poate fi același. La fel ca vinul, ceaiul merită a fi savurat așa cum se cuvine.

Deși, cei mai mulți dintre noi obișnuiesc să bea ceaiul fără alți adjuvanți, cunoscătorii asociază cele mai bune ceaiuri cu anumite preparate, pentru a scoate în evidență aromele specifice. Principiile asocierii ceaiului preferat cu preparatele culinare nu sunt atât de complexe, totuși fiecare sortiment este specific prin intensitatea aromei sau a gustului. Orice fel de mâncare, fie el foarte simplu, se poate transforma într-unul delicat și apetisant, dacă îl consumăm împreuna cu ceaiul potrivit.
 

Gustul ceaiului din copilărie


Cât despre ceaiul verde, asocierea băuturii cu preparatele culinare este destul de previzibilă. Nivelul de teină fiind moderat, salatele, preparatele pe bază de pui, dar și orezul alb au un gust diferit consumate în compania unui ceai verde. Ceaiul negru însă, care are și nivelului de teina mai ridicat, se consumă de obicei dimineața, ceea ce facilitează și crearea unei combinații dulci, mai ales produse de patiserie. Specialiștii spun că în mod esențial, preparate mai consistente, în special cele condimentate sau pe bază de carne, alături de o ceașcă de ceai negru este asocierea perfectă.

Ceaiul temperează spiritul și armonizează mintea, alungă tensiunea și ameliorează oboseala, dar e și licoarea care îți poate teleporta sufletul pe tărâmul magic al copilăriei. Descoperă combinații noi între ceaiul preferat și anumite preparate, experimentând calitatea sortimentelor Ionna.







Incercăm sa va reconectam la server ...





Reconectare la Server ...





Reconectare la Server ...

Reconectare la Server ... Reîncărcare 🗙